Se afișează postările cu eticheta retete cu pui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retete cu pui. Afișați toate postările

luni, 14 septembrie 2015

Mâncărică din grătar


Se zice că un bucătar/bucătăreasă bun/bună face mâncare gustoasă din ce are în cămară și/sau în frigider la momentul respectiv, iar eu astăzi am făcut acest lucru deși nu mă consider bucătar, dară minte bun. 
Ieri fiind weekend, iar vremea frumoasă, am făcut ca tot românul un grătar cu carne de porc, mici, cârnați, costiță, niște pulpe de pui dezosate, însă, iarăși ca tot românul, cantitatea rezultată în urma preparării a fost supraestimată deoarece așteptam câteva persoane în plus, care în final nu au mai venit. Ca drept urmare, am rămas cu ceva carne, iar eu fiind un anti-risipă și mai ales privitor la mâncare, am zis că aș putea să fac o mâncare interesantă pe azi, cu acea cărniță friptă pe grătar cu foc de lemne, ce are și o tentă de afumat. 
Și am făcut o mâncărică care chiar nu știu cum s-o numesc, dar a ieșit super bună, că de o să o încercați odată, o să mai doriți să mai lăsați intenționat resturi când veți mai face grătar, doar pentru a o repeta.
Am tocat o ceapă mare și un cățel de usturoi și le-am pus într-o cratiță la călit cu puțin ulei. Peste ele am adăugat și o jumătate de ardei iute, doi morcovi și o roșie, la fel, tocate. Modul în care tocați nu este relevant, deoarece nu va mai conta la sfârșit.
Apoi am luat carnea pe care o aveam, vreo patru mici, doi cârnăciori, o bucată de ceafă de porc și o pulpă de pui superioară și le-am făcut de mărimea unei îmbucături, după care le-am pus în cratiță peste legume. Am adăugat o jumătate de pahar de suc de roșii, două foi de dafin, sare, piper, o linguriță de cimbru și una de oregano, apoi apă cât să cuprindă tot, acoperit cu capac și lăsat să forfotească la foc mic timp de un ceas. 
Și cam asta este tot!
La final o servim pe un pat de orez, paste sau chiar cu pâine...
Cantitățile le-am măsurat din ochi, iar rezultatul a fost peste așteptări.
Iată cum un pic de imaginație și simt al gustului, resturile care de obicei rămân prin frigider, devin delicii culinare.

Nu faceți risipă din mâncare! Este cel mai mare păcat, mai ales când te gândești că alții n-au ce pune pe masă.
Sper să încercați și voi astfel de preparate. Aștept comentariile și ideile voastre aici pe blog, sau pe pagina de Facebook.

luni, 13 aprilie 2015

Piept de pui cu chorizo și un sos de smântână

Salutare din nou cu o rețetă ce a prins pe Facebook și vroiam sa v-o destăinui.
Este vorba de piept de pui cu chorizo într-un un sos de smântână condimentata și o garnitura de broccoli.
Începem prin a încinge o tigaie cu putin ulei în care aruncam o mana de chorizo tocat, apoi după 10 secunde aruncam și pieptul de pui tăiat cubulețe. Lăsăm sa prindă un pic de culoare apoi putem adaugă smântâna (se poate folosi lichida sau normala) și mixul de condimente care poate fi făcut din curry, boia de ardei, sare și piper.
Lăsăm sa bolborosească la foc mic vreo 2-3 minute și apoi e gata.
Nu știu dacă am mai zis, dar în cazul în care nu știți cum sa faceți broccoli corect, va dau doua metode simple: fiert 2-3 minute în apa cu putina sare, ca la paste sau la baie de aburi circa 5-6 minute. In ambele situații nu se exagerează cu fiertul pentru ca acesta sa rămână crocant și sa aibă o culoare verde aprins, plăcută. La final se stropește cu putin ulei de măsline sau putin unt și se condimentează cu sare și piper pentru gust plăcut.
Succes și pofta mare!

Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!

vineri, 20 martie 2015

Ostropel cu pulpe de pui și măsline

In vremurile mai friguroase, mâncărurile calde făcute la foc mic merg cel mai bine, iar eu astăzi va sugerez o porție de ostropel cu pulpe de pui și măsline, alături de o mămăliguță calda. 
Dupa cum se știe, aceste mâncăruri nu se pot face în cantități foarte mici, gen una-doua porții, nu vor fi niciodată gustoase, eu va prezint rețeta pentru 6-8 porții.
Ca ingrediente am folosit:
minim 6-8 pulpe de pui (minim o pulpa/porție)
2 cepe mari tocate mărunt
3-4 caței de usturoi tocati 
2 morcovi dați prin răzătoare
100-150 g măsline
100-150 g suc de roșii 
sare, piper, foi de dafin.
Oala în care vom face ostropelul o punem pe foc, adaugăm o o lingura de untura sau ulei și punem pulpele sa le coloram putin pe toate părțile, după care le scoatem deoparte. 
In aceeași grăsime vom vărsa legumele, le lăsăm sa se înăbușească un minut cu capacul pus, după care adaugăm, sare, piper, sucul de roșii, pulpele și apa pana aproape se acoperă.
Amestecam bine, iar la final aruncam măslinele și doua foi de dafin, acoperim cu capacul și lăsăm sa fiarbă la foc mic timp de o ora și jumătate. Astfel carnea va deveni frageda și se va desprinde ușor de pe os.
Se servește cald cu o mămăliguță fierbinte.
Succes!

Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!

vineri, 28 noiembrie 2014

Pilaf cu legume și piept de pui

Salutare,
Zic sa continui cu rețetele gustoase și sa va prezint un pilaf un pic diferit.
Am folosit cam 500 g de piept de pui tăiat cuburi, o cana de orez, o bucata cam de 10 cm de praz, un morcov, o jumătate de ardei gras verde, o jumătate de chilly (optional, dacă va place picant) și o mana de măsline negre.
Pentru început, într-o tigaie, rumenim putin carnea de pui, apoi o scoatem într-un vas deoparte.
In aceeași tigaie unde am rumenit puiul, în același ulei, adaugăm și legumele tocate mărunt și după câteva momente adaugăm și cana de orez și amestecam bine. Amestecând continuu, adaugăm câte un polonic de supa sau apa fierbinte de fiecare data când orezul a absorbit din zeama, cam la 2-3 minute.
Când orezul este aproape gata, îl asezonam după gust, iar apoi vărsăm tot conținutul din tigaie, într-o cratiță pentru cuptor. 
Peste orez așezăm bucățile de carne și măslinele și dam la cuptor, la 180 de grade, pana se rumenește putin carnea, vreo 15 minute.
Asta e tot! Pofta mare!

Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!

joi, 27 noiembrie 2014

Supă simplă de pui

Deși titlul cred ca va lasă rece, exact ca și vremea de afara, îndrăznesc sa va prezint o rețetă de supa de pui, foarte gustoasa și foarte sănătoasă, pentru ca nu este necesar sa folosiți deloc concentrate care se folosesc de obicei la supe pentru a da un boost gustului, gustul vine doar din carne, legume, sare si piper. 
Este foarte versatila, pentru ca puteți folosi de la pasare orice parte cu os, poate chiar și carcasa rămasă de la dezosare.
Eu am folosit câteva pulpe de pui, un praz, 2 morcovi mai potriviți, sare, piper și putin pătrunjel uscat la final.
Sa va spun cum am făcut...am pus într-o oala cam 2 litri de apa cu pulpele la fiert, după ce am eliminat acea spuma care se formează, am adăugat prazul și morcovul tăiate bucăți mari, iar apoi le-am lăsat la fiert cam o ora.
Dupa ce carnea a fiert bine, am scos totul din acea zeama, am desprins carnea de pe oase și am rupt-o în bucăți adecvate. 
Partea esențială și care este cea mai importanta...toate legumele le-am băgat în blender împreună cu câteva linguri de zeama și le-am pasat bine de tot.
In final, am vărsat înapoi în oala crema de legume, carnea, apoi am adăugat sarea și piperul după gust.
Asta e tot!
Daca va place, puteți pune și fidea sau tăieței de casa, eu am preferat sa o mănânc cu crutoane. Bineînțeles ca și legume se mai pot adăuga, totul se poate modela după gustul și imaginația fiecăruia
 Este o rețetă buna și pentru copii mici care nu prea suporta textura diverselor legume sau verdețuri.
Pofta mare!

Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!

marți, 25 noiembrie 2014

Pulpe de pui la cuptor, cu sos de smântână

Salutare,
Am zis sa ies putin din tipar cu obișnuitul și tradiționalul pui cu smântână, și sa-l servesc cumva separat, pentru ca mi se pare mai arătos și mai ușor de consumat.
La rețeta asta va trebuie câteva pulpe de pui, vreo 500 g smântână cu 30% materie grasa, o ceapa micuță sau o șalotă, 2-3 căței de usturoi, o lingura de faina, o mana de pătrunjel sau mărar tocat (care va place mai mult, merge cu amândouă), sare și piper după gust.
Pentru prepararea pulpelor nu trebuie cine știe ce abilități sau indicații. Masați pulpele cu un strop de ulei sau unt topit, condimentați-le și asezonați-le după bunul plac și băgați-le la cuptor la 180 de grade timp de vreo ora și ceva sau pana cand va satisface gradul de rumeneala.
Pentru prepararea sosului, încingem o tigaie cu putin ulei sau unt, aruncam ceapa și usturoiul tocate cât mai mărunt, iar când acestea au devenit translucide, presărăm o lingura de faina peste ele și amestecam pana se încorporează în conținut. Apoi adaugăm și smântâna, amestecând bine și lăsând timp de vreo 5 minute sa bolborosească la foc mic, mic, acoperita tigaia cu un capac. Iar în final, oprim focul și presărăm și verdeața tocata.
Sa aveți pofta, zic :)

Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!

luni, 14 iulie 2014

Piept de pui gratinat

Salutare,
Probabil ca majoritatea retetelor ce presupun prajirea sau coacerea pieptului de pui, ies fade, fara gust, carnea de pui uscata, dar cu aceasta reteta, veti sti cu siguranta cum sa transformati un piept de pui in ceva gustos si aromat.
In primul rand ingredientele: piept de pui sau curcan, mozzarella, rosii, chorizo, bacon sau prosciutto afumat, cateva crengute de cimbrisor proaspat, sare, piper si un pic de condinment tandori (un mix indian picant, dar foarte bun pentru pui). Nu am dat cantitati pentru ca se pune dupa placul si gustul fiecaruia. 
Dupa ce a fost curatat, spalat si uscat cu un servetel, pieptul de pui il batem putin cu un ciocan de snitele sau cu fundul la o tigaita, dar atentie, doar pentru a-l nivela pentru a avea o grosime uniforma. 
Il condimentam pe ambele parti cu sare, piper si condiment tandori. Apoi intr-o tigaie incinsa, cu o lingurita de ulei, il coloram pe ambele parti, dupa care il asezam intr-o tava unsa cu ulei, iar intre bucatile de piept asezam crengutele de cimbrisor.
Pe fiecare jumatate de piept de pui asezam, pe rand, chorizo, felii de rosii, felii de mozzarella si fasii de prosciutto sau bacon afumat.
Punem la cuptorul incins la 180 grade pentru aproximativ 25 de minute sau pana incepe sa prinda branza un pic de culoare. Nu lasati prea mult, nu va mai fi asa suculent si fraged.
Se serveste imediat, iar pe fiecare portie, presaram cate 2-3 linguri din sosul ce s-a format in tava.
Pofta mare!

duminică, 13 aprilie 2014

Pulpe de pui in sos, la oala de fonta...

Salutare tuturor,
Iata ca am revenit cu o noua reteta frageda si suculenta, cum a iesit de altfel si carnita de pui care am facut-o azi.
Nu am avut pana acum oala de fonta, fiind destul de scumpa, iar bugetul tot timpul mic, am zis ca nu e o necesitate si tot am evitat sa cumpar. Mare greseala am facut!
Aceasta in care am facut azi reteta, am avut norocul sa o capat, deci nefiind noua, dar se zice ca vasele de fonta cu cat sunt mai uzate, cu atat sunt mai bune, si asa este. 
Am zis azi sa incerc sa gatesc ceva in ea si neavand altceva la indemana, decat niste pulpe de pui (vreo 10 la numar), am zis sa le fac intr-un sos.
Asa ca am inceput prin a incinge oala pe foc, unsa cu o lingura de untura de porc topita, peste care am asezat pulpele sa le "colorez" un pic. Dupa ce le-am intors pe toate partile, am dat pulpele afara, iar in ce s-a format pe fundul oalei am aruncat o ceapa mare tocata si vreo 4 catei de usturoi, la fel, tocati. I-am invartit vreo 30 de secunde prin oala, iar apoi am varsat peste, un pahar de bere si unul de suc de rosii, sare, piper, 2 frunze de dafin si 2 lingurite de ierburi de Provence.
Cand a inceput sa bolboroseasca sosul am reasezat pulpele in oala, am pus capacul si am dat la cuptorul incins la 150 de grade cam o ora si jumatate.
Cam asta a iesit in final...un sos foarte gustos, iar carnea cadea de pe pulpe la cat de frageda era.
 Va recomand cu caldura achizitionarea unei astfel de oale, chiar daca e putin mai scumpa, daca aveti grija de ea, se lasa mostenire. In plus, e foarte usor si sanatos de gatit in ea, iar mancarea iese frageda si gustoasa.
Am servit aceste pulpe cu o garnitura de piure din cartofi si morcovi, iar alaturi de tot am mai adaugat si niste castraveciori in otet.
O zi buna sa aveti!

miercuri, 8 ianuarie 2014

Un fel de "Parmentier"...

Salutare dragilor si La multi ani pe anul asta,
Iata-ne si cu prima reteta din 2014 de care nu sunt chiar 100% multumit, pentru ca am facut-o in viteza si nu am studiat bine reteta inainte si am facut ceva diferit fata de cum trebuia, dar o voi relua si sper ca va iesi bine data viitoare.
Se numeste "Parmentier" in franceza sau "Shepherd's pie" in engleza, ma rog, asta am vrut sa iasa, nu a iesit chiar asa, dar totusi buna.
In tava in care am facut-o eu am folosit asa: 
vreo 6 pulpe de pui mai zdravene (in mod normal se foloseste carne de miel sau francezii folosesc mai mult carne de rata, facuta la foc mic vreo 4-5 ore)
vreo 4 cartofi albi marisori
un morcov
un catel de usturoi mare
o lingura de unt si un strop de lapte pentru piure
vreo 2-3 linguri de pesmet condimentat
Pentru inceput se curata si se taie cartofii si morcovul cubulete si se pun la fiert in apa cu sare, tot aici adaugam si catelul de usturoi. 
 Apoi condimentam pulpele si le prajim la foc mic in bere sau vin, intr-o tigaie cu capac, pana devin fragede si se desprind singure de pe os.
(Aici am gresit eu, trebuia facut un fel de ostropel mai gros din carnea asta, cu ceapa, usturoi, si niste legume verzi, gen mazare, fierte in vin rosu si bine condimentate)
Oricum principiul de asamblare e acelasi, se rupe carnea de pe os, se face piureul din cartofi cu morcov si usturoi, apoi se pun in straturi.
O ungem cu putin unt sau ulei si asezam fasiile de carne, apoi intindem piureul peste carne si presaram pesmet pe deasupra. Dat fiind ca eu doar am prajit carnea si nu am facut cu sos, a iesit putin cam seaca, nu cum trebuia.
Se poate acoperi cu o folie si pastrata in frigider pana la 2 zile, cand vrem sa o servim, o bagam la cuptor, la foc mediu pentu 20-30 minute.
Sper sa va fi inspirat cu acesta retea usor de facut.
Un an cu pofta mare va doresc!

joi, 6 iunie 2013

Doner kebab

 
Cred ca la toti va place un kebab bun si sanatos, si mie foarte mult, iar azi cred ca m-am apropiat cel mai mult de gustul celui macat prin oras. De aceea am decis sa va impartasesc modul de preparare si ingredientele folosite. 
 Pentru doua portii va trebuie:
2 lipii
2 pulpe superioare 
o jumatate de rosie taiata felii subtiri
salata verde dupa gust
ceapa galbena sau rosie taiata felii si desfacuta fasiute
un cartof (se poate si fara, dar e putin si e mai mult pentru gust)
cativa castraveciori murati taiati feliute
un chilli taiat fasii (daca va place putin mai picant)
UPDATE: am uploadat o poza cu ce am mai pus ultima data: ridichii, avocado in loc de cartofi, ardei gras rosu si niste castravete proaspat
pentru sos urmatoarele:
2 linguri de iaurt
o lingurita rasa de boia de ardei dulce
un varf de lingurita de curry
un catel de usturoi pisat
o piscatura de sare, tot atat piper
o lingurita de oregano uscat.
Prepararea carnii mi se pare cel mai important de zis. Pulpele le curatam si le spalam, apoi le punem la macerat intr-un mix cu urmatoarele: 2 linguri de ulei, un varf de sare si piper, o lingura de boia dulce. Apoi, dupa ce au stat in frigider vreo ora, intr-o tigaie incinsa le asezam cu pielea in jos, iar dupa ce au sfarait cam un minut turnam cam 100-150ml de bere. Asta va face carnea sa fiarba putin si sa o fragezeasca. Pe langa ele punem si cartoful taiat bucatele. totul se face cu tigaia acoperita cu un capac, acest lucru grabeste si intensifica coacerea.
Totul sta la foc mediu timp de vreo 30 de minute, intorcand din cand in cand fiecare pana se ajunge la punctul de rumenire. 
Carnea se dezoseaza si se taie bucatele mici, apoi asezonandu-se inca un pic cu un varf de sare, piper si o lingurita de boia dulce. apoi amestecam bine.
Metoda de asamblare e simpla, iar ordinea e cam asta: sos, carne, cartofi, ceapa, chilli, salata, rosii si inca un strop de sos. Se ruleaza si cam atat. 
 Neaparat se consuma alaturi de o bere rece :)
Pofta mare va doresc!

sâmbătă, 16 iunie 2012

Gaina la cuptor, cu legume

Salutare dragilor,
Iata ca o gaina merge facuta si la cuptor, nu neaparat in ciorbe, toata chestia este sa stea un pic mai mult la cuptor, cam dublu ca timp fata de un pui.
 Gaina am transat-o si am pus-o peste noapte la marinat cu un mix din ulei de masline, miere, otet balsamic, zeama de lamaie, boia dulce si iute, sare si piper.
 Ca si garnitura, am pus printre bucatile de carne niste cartofi si ceapa rosie taiate cuburi unse cu ulei, boia, sare si piper. Prin tava am mai ascuns pe ici pe colo si cate o frunza de salvie mototolita pentru a activa aroma.
Am acoperit tava cu folie de aluminiu si am intepat-o aleatoriu cu o scobitoare, apoi am dat-o la cuptor cam doua ore, la foc mic, dar trebuie incercata din cand in cand pentru ca timpii difera de la cuptor la cuptor. Folia se scoate cam cu un sfert de ora inainte pentru a da voie carnii sa se rumeneasca.
In final, am asezat-o in farfurie, impreuna cu garnitura si unsa cu un sos de smantana cu usturoi.
Pofta mare!

joi, 24 noiembrie 2011

Organe de pui cu mamaliguta si sos de usturoi

Poate aceasta reteta suna bizar, dar organele de pui sunt foarte gustoase, iar in aceasta reteta am folosit doar pipote si inimioare. Se gasesc la caserole, refrigerate si mai mult de cat atat, sunt si foarte ieftine, 5-7 lei/caserola de 500g, suficient pentru doua portii sanatoase.
Prepararea este super-simpla...punem putin ulei la incins intr-o tigaie, iar apoi punem organele peste, dar sa le clatiti putin inainte.
Dupa 2-3 minute de invartit prin tigaie, adaugam un pahar de vin alb sec, o lingura de cimbru, una de oregano, sare si piper, acoperim cu un capac si lasam cam 15-20 de minute sa stea la foc mic.
 Intre timp putem sa preparam sosul si mamaliguta.
Sosul eu l-am facut astfel: intr-un mojar de lemn, am pasat vreo 6-7 catei de usturoi cu putina sare, apoi am adaugat putin ulei de masline. Se adauga si o lingura de smantana cu putina apa sau smantana lichida daca aveti. Se amesteca bine si asta e sosul.
Eu l-am imbujorat putin si cu un strop de sos de chilli sa fie mai interesant.
Dupa ce s-au scurs cele 20 de minute, luam capacul de la tigaie si lasam sa scada sosul format, iar organele sa prinda putina culoare.
 Servim alaturi de mamaliguta calda si sosul fresh. Pofta mare!

duminică, 6 noiembrie 2011

Fasii de pui condimentate cu salata de varza

Salutare dragilor,
Mentinem ritmul mancarurilor dietetice si va arat ce puteti face cu o bucata de piept de pui ca sa va iasa o masa delicioasa si sanatoasa.
Dupa cum ziceam, luam o bucata de piept de pui si o taiem fasii, iar apoi le punem la marinat pentru jumatate de ora intr-un amestec format din sos dulce acrisor, sos de chilli, sos de soia, putin sos Worchester, putin otet balsamic si un strop de ulei de susan.
Apoi scoase direct din acest amestec, le punem intr-o tigaie anti-aderenta, cam 3-4 minute pe fiecare parte. Atentie FARA ULEI.
Cu ce sa acompaniem mai bine aceasta carnita, decat cu o salata clasica si sanatoasa de varza cruda, ulei de masline, otet de mere, sare si piper.
Un aspect destul de important la salata de varza este ca aceasta, dupa ce a fost tocata, trebuie fragezita, strivita putin pentru a-si elibera sucul si pentru a prinde o textura mai placuta.
Cam asta e reteta mea, sper sa va placa.
Sa aveti o seara cat mai placuta!
Print Friendly and PDF

Cautati dupa Etichete

retete simple retete rapide pizza mancare italiana retete cu legume felicitari deserturi retete cu pui retete cu orez salata paine de casa retete prajituri reteta aluat retete cu vita snacks sos de smantana aluat de pizza deserturi rapide mancare romaneasca pui la cuptor retete cu curcan retete cu porc mancare chinezeasca mancare traditionala mic dejun reteta de paste reteta omleta retete cu peste caramel cereale piure de cartofi reteta de supa aluat de paine bruschete concursuri glazura de ciocolata mamaliga mancare americana mancare turceasca penne pilaf retete cu ciuperci retete de post tortilla aperitiv carpaccio de somon chec aperitiv clatite gratar de porc hamburger inghetata kebab piure de avocado polenta pui cu smantana quiche retete retete cu spanac retete garnituri retete gustari reci salsa saratele smoothie sos de usturoi spaghetti supa supa crema tzatziki varza calita varza murata Ostropel de pui Sushi aluat de cozonaci aluat de saratele aluat de tarta ardei umpluti baclava baklava bors de pui branza cu smantana brezels brownie carnati de casa cheesecake chips ciabatta ciorba de varza ciorba de vita ciuperci prajite clatite americane cookies cornulețe couscous covrigi cozonaci cozonaci cu ciocolata crema de caramel crema de zahar ars creme desert creveti crispy bacon crispy strips cupcake curry dulceata ecuisine fasole batuta fasole cu carnati fasole frecata fast food fleur de sel gogosi gustare halvita cu nuci iahnie de fasole limonada maioneza maki makizushi mancare indiana mancare japoneza mancare libaneza mancare mexicana masina de paine mazare cu carnati muffins orez cu legume organe de pui ou poche pachetele cu branza pancakes pandispan paris parmentier paste carbonara pate de casa pate de pasare peste la gratar pigs in blankets piure pizza bianca pizza bolognese pizza cu mici pizza pe lipie placinta placinta cu varza pui gratinat quesadilla rasol de vitel reteta calzone reteta chiftelute reteta clatite reteta cu creier reteta papanasi reteta tocanita retete cu miel retete cu nuca retrospectiva risotto rulouri rulouri cu carnati salam de biscuiti salata caprese salata cu ton salata de ardei copti salata de fructe salata de sfecla salata de varza sandwich sarmale snitele de pui somon afumat sos pentru peste suc natural supa cu ciuperci supa de pui supa de vita tabouleh taietei de casa. tarta cu fructe tarta cu mere tarta cu rosii tocana de cartofi tocana de vitel tocanita lancashire tort tortellini turte de casa turte umplute varzari