Se afișează postările cu eticheta retete cu porc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retete cu porc. Afișați toate postările

luni, 14 septembrie 2015

Mâncărică din grătar


Se zice că un bucătar/bucătăreasă bun/bună face mâncare gustoasă din ce are în cămară și/sau în frigider la momentul respectiv, iar eu astăzi am făcut acest lucru deși nu mă consider bucătar, dară minte bun. 
Ieri fiind weekend, iar vremea frumoasă, am făcut ca tot românul un grătar cu carne de porc, mici, cârnați, costiță, niște pulpe de pui dezosate, însă, iarăși ca tot românul, cantitatea rezultată în urma preparării a fost supraestimată deoarece așteptam câteva persoane în plus, care în final nu au mai venit. Ca drept urmare, am rămas cu ceva carne, iar eu fiind un anti-risipă și mai ales privitor la mâncare, am zis că aș putea să fac o mâncare interesantă pe azi, cu acea cărniță friptă pe grătar cu foc de lemne, ce are și o tentă de afumat. 
Și am făcut o mâncărică care chiar nu știu cum s-o numesc, dar a ieșit super bună, că de o să o încercați odată, o să mai doriți să mai lăsați intenționat resturi când veți mai face grătar, doar pentru a o repeta.
Am tocat o ceapă mare și un cățel de usturoi și le-am pus într-o cratiță la călit cu puțin ulei. Peste ele am adăugat și o jumătate de ardei iute, doi morcovi și o roșie, la fel, tocate. Modul în care tocați nu este relevant, deoarece nu va mai conta la sfârșit.
Apoi am luat carnea pe care o aveam, vreo patru mici, doi cârnăciori, o bucată de ceafă de porc și o pulpă de pui superioară și le-am făcut de mărimea unei îmbucături, după care le-am pus în cratiță peste legume. Am adăugat o jumătate de pahar de suc de roșii, două foi de dafin, sare, piper, o linguriță de cimbru și una de oregano, apoi apă cât să cuprindă tot, acoperit cu capac și lăsat să forfotească la foc mic timp de un ceas. 
Și cam asta este tot!
La final o servim pe un pat de orez, paste sau chiar cu pâine...
Cantitățile le-am măsurat din ochi, iar rezultatul a fost peste așteptări.
Iată cum un pic de imaginație și simt al gustului, resturile care de obicei rămân prin frigider, devin delicii culinare.

Nu faceți risipă din mâncare! Este cel mai mare păcat, mai ales când te gândești că alții n-au ce pune pe masă.
Sper să încercați și voi astfel de preparate. Aștept comentariile și ideile voastre aici pe blog, sau pe pagina de Facebook.

joi, 19 martie 2015

Fasole cu cârnați

Salutare,
Nu știu voi, dar mie fasolea cu carnați îmi aduce aminte de vremurile de demult, iar când ma apuca nostalgiile, imediat ma gândesc la o porție de fasole cu carnați sau cu carne de porc sau vita.
Pentru o oala de fasole cu carnați, care are cam 8 porții, mai mult sau mai putin, am folosit
 o cutie de fasole alba conservata de 800 g
2 cepe potrivite tocate mărunt
2 morcovi dați prin răzătoare
o jumătate de ardei gras rosu tocat mărunt
doi caței de usturoi zdrobiți
150 ml suc de roșii
cam 3-4 carnați groși de casa, afumați, tăiați rondele
sare, piper, cimbru.
Prepararea este destul de simpla și fără chestii complicate, ideea este sa va pregătiți ingredientele înainte.
Pentru început punem oala pe foc și adaugăm o lingura de untura sau ulei, după care punem ceapa, morcovii, ardeii și usturoiul și le lăsăm sa se înăbușească pana se călesc putin și încep sa lase apa, iar pentru asta le punem și o linguriță de sare și acoperim cu un capac.
Apoi vărsăm peste ele cutia de fasole cu tot cu lichid, iar cu aceeași cutie mai adaugăm și niște apa pana aproape se acoperă. Adaugăm sucul de roșii, amestecam bine și lăsăm sa bolborosească vreo 5 minute cu capacul pus.
După cele 5 minute, adaugăm carnatul și condimentele, amestecam bine, după care acoperim oala și lăsăm sa stea la foc mic spre mediu cam o ora, amestecând din când în când.
La final, gustam pentru a verifica dacă mai trebuie asezonat și se servește cald cu o porție de murături.
Succes!
  
Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!

luni, 2 februarie 2015

Sarmale cu carne de porc în foi de varză

 Salutare dragilor,
A venit vremea să mai prezint o rețetă din cele care nu credeam vreodată că voi reuși să o fac, și aici vorbesc de sărmăluțe din carne de porc în foi de varză murată. 
Umplutura acestor sărmăluțe, care este cel mai important element, este foarte versatila, poate fi utilizata și cu foi de vita de vie sau la alte mâncăruri, cum ar fi ardeii umpluți sau roșii umplute. 
Si carnea de porc poate fi înlocuită, de asemeni, cu pui sau curcan, însă la tocarea prin mașină trebuie adăugată și putină grăsime animală pentru ca rezultatul final să fie gustos și fraged, nu fad și uscat.

Ca și lista de ingrediente, deși nu e bătută în cuie, vă trebuie asa:
pentru aproximativ 30-40 de bucăți (în funcție de mărime)

o varza murată cu foi cât mai netezi și mai mari
1 kg de carne de porc un pic grăsuță, tocată
2-3 cepe măricele
2-3 morcovi potriviți
o rădăcina de pătrunjel
o bucată de țelină (aprox. 100 g)
100 g orez
150 ml suc de roșii sau bulion diluat + vreo 100 ml pentru fierbere
100-150 g kaiser
Cimbru uscat, sare, piper...

Pentru început, se pune varza murată într-un vas cu apă, la desărat. Ca și timp, eu o las peste noapte, dar e indicat sa schimbați apa măcar de doua ori în acest timp.
Compoziția se prepara astfel:
legumele se toacă sau se rad cât mai mărunt posibil, apoi într-o tigaie cu capac, încinsă cu putin ulei sau untură, le înăbușim putin după care adaugăm și orezul. Il amestecăm cu legumele un minut cât să devina lucios, apoi adaugăm bulionul, cimbru și asezonăm cu sare și piper. 
Când legumele s-au înmuiat, se dă tigaia deoparte și se lasă să se răcească putin, după care amestecăm tot conținutul cu carnea tocată. Se amestecă bine pană devine o compoziție omogenă si păstoasă.
Atenție! Am văzut multe persoane care pun ou în aceasta compoziție și este greșit. Oul leagă compoziția și nu dorim acest lucru. Sărmăluța trebuie sa fie frageda și sfărâmicioasă, singurul lucru care o leagă este orezul și împachetarea în foaia de varza. De asemeni, nu exagerați cu orezul, pentru ca prea mult orez în compoziție, va da aspritate și senzație de uscăciune umpluturii după coacere.
Se trece la pasul următor și anume împachetarea, după ce în prealabil am scos varza din apă și am pregătit frunzele (îndepărtare de pe cotor și eliminarea nervurii centrale). Aici sunt două feluri de împachetare:
*prima - se pune o lingură de umplutură într-un capăt al foii, se rulează odată, se aduc lateralele în interior, iar apoi se rulează pană la capăt
*a doua - se pune o lingura de umplutură într-un capăt al foii, se rulează pană la capăt, iar ținând ruloul format în mană, se îndeasă cu degetul capetele în interiorul ei.
Sper că s-a înțeles ceva... :)
In oala, înainte de a așeza sarmalele, acele nervuri scoase din frunza de varza se toacă grosier și se pun la fundul oalei. Acest lucru va împedica prinderea sarmalelor de fundul vasului. 
Intre straturile de sarmale se așează felii de kaiser sau bacon afumat și se presară putin suc de roșii și cimbru uscat.
La final, pe deasupra mai presărăm putină varză tocată și punem apă pană începe să se zărească printre sarmale, nu punem prea multă căci la fierbere va da în foc. Punem capacul și dăm la foc mediu spre mic sa fiarbă minim două ore.
Pentru un rezultat optim este de preferat să folosiți o oală de fontă sau oală de lut, însă oala de lut trebuie ținută în apă cu 30 de minute înainte de folosire, iar în acest vas coacerea sarmalelor se va face la cuptor, nu pe aragaz.
După două ore se scoate o sărmăluță și se verifica textura, dacă este prea aspră, se mai lasă 30 minute la fiert.
Succes!

Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!

vineri, 5 septembrie 2014

Cotlet de porc la gratar cu Tabouleh

Salutare, 
Va ziceam in reteta trecuta ca instalasem un grill electric pe balcon si iata ca a venit vremea pentru alta reteta, cu inspiratie orientala, de aceasta data.
Despre carne si cum am preparat-o nu e mare lucru...marinata inainte, cu un amestec de: ulei de masline, un strop de zeama de lamaie, sare, piper si boia de ardei. Dupa minim 2-3 ore de marinare, pusa pe gratar.
Prepararea Tabouleh-ului se face in felul urmator: o cana de couscous (sau bulgur se mai cheama), se pune intr-un vas si se toarna o cana de apa fierbine peste el, lasandu-se cam 5 minute, pana absoarbe tot lichidul. Apoi, cu o furculita se amesteca bine pana se aereaza complet si nu mai raman bulgari.
 Peste el taiem 1-2 rosii, ceapa verde si o mana zdravana de patrunjel tocat. Stropim cu ulei de masline, zeama de lamaie, sare si piper, iar apoi amestecam bine de tot. Se mai poate adauga si ardei iute, daca va place putin mai picanta mancarea.
Pofta mare!

duminică, 4 martie 2012

Penne Bolognese

Salutare dragilor,
Azi va prezint o rețetă buna de paste penne cu un sos din amestec de carne tocata de porc și vita, simplu de făcut, precum majoritatea rețetelor mele postate
150-200g paste penne
200-300g de carne tocata
1/2 ardei gras rosu tocat
1/2 jumătate de ceapa tocata,
un cățel de usturoi tocat
o cana de suc de roșii sau bulion dizolvat în putina apa
sare, piper și putin oregano uscat.
Prima data facem sosul, pentru ca durează mai mult și se face cam asa: într-o crăticioară se călesc legumele cu putin ulei, apoi se adaugă carnea tocata fărâmițată. După un minut vărsăm peste, sucul de roșii și condimentam.
Apoi nu facem altceva decât sa amestecam din când în când, cât sa nu se ardă sosul la fundul vasului.
Înainte de a se termina sosul, cu 10-15 minute, punem pastele la fiert într-o oala cu apa clocotita, în care am pus o linguriță de sare.
După aproximativ 30-40 de minute în care a fiert sosul, iar pastele vreo 8-10 minute, se trece la asamblare. In cazul în care sosul vi se pare prea gros, puteți sa adaugați putin din apa în care au fiert pastele, asta ii va da un pic de consistenta catifelata sosului.
Pastele se scurg de apa și se pun înapoi în oala, iar peste ele adaugăm sosul cu carne. Amestecam bine și se servește cald. Putem adaugă și putin parmezan ras și câteva frunze de busuioc proaspăt. 
Simplu și delicios, o rețetă care o puteți face în jumătate de ora, când nu aveți alte alternative mai interesante.
Succes și pofta mare!

luni, 5 decembrie 2011

Mazare cu carnati

Este a doua reteta de mazare cu carnati de pe blog, dar de data aceasta un pic mai reusita la capitolul imagini.
Am folosit carnati proaspeti de casa, mix congelat de mazare cu morcov, ceapa, usturoi, un ardei kapia rosu si cam 150g de suc de rosii. La partea de condimente am pus doar sare, piper si cimbru.
Pentru inceput am pus carnaciorii pentru cateva minute intr-o cratita la "colorat", apoi i-am scos pe o farfurie sa se odihneasca.
In aceeasi cratita am aruncat apoi ceapa si usturoiul, pe urma am pus si mixul de mazare cu morcov. Am pus si ardeiul tocat, condimentele si am lasat sa bolboroseasca vreo 15 minute la foc normal cu capacul pus.
Dupa ce au fiert mazarea si restul legumelor, am adauga si rantasul facut din zeama de le fiertura si putina faina de grau, am amestecat bine si am plantat si carnatii.
Am pus capacul si am mai lasat vreo 5-10 minute cat sa se omogenizeze rantasul si carnatii sa faca cunostinta cu mazarea si restul legumelor.
Asta e tot! Se serveste cald si cu muraturi, de preferat.
Pofta mare!
Print Friendly and PDF

Cautati dupa Etichete

retete simple retete rapide pizza mancare italiana retete cu legume felicitari deserturi retete cu pui retete cu orez salata paine de casa retete prajituri reteta aluat retete cu vita snacks sos de smantana aluat de pizza deserturi rapide mancare romaneasca pui la cuptor retete cu curcan retete cu porc mancare chinezeasca mancare traditionala mic dejun reteta de paste reteta omleta retete cu peste caramel cereale piure de cartofi reteta de supa aluat de paine bruschete concursuri glazura de ciocolata mamaliga mancare americana mancare turceasca penne pilaf retete cu ciuperci retete de post tortilla aperitiv carpaccio de somon chec aperitiv clatite gratar de porc hamburger inghetata kebab piure de avocado polenta pui cu smantana quiche retete retete cu spanac retete garnituri retete gustari reci salsa saratele smoothie sos de usturoi spaghetti supa supa crema tzatziki varza calita varza murata Ostropel de pui Sushi aluat de cozonaci aluat de saratele aluat de tarta ardei umpluti baclava baklava bors de pui branza cu smantana brezels brownie carnati de casa cheesecake chips ciabatta ciorba de varza ciorba de vita ciuperci prajite clatite americane cookies cornulețe couscous covrigi cozonaci cozonaci cu ciocolata crema de caramel crema de zahar ars creme desert creveti crispy bacon crispy strips cupcake curry dulceata ecuisine fasole batuta fasole cu carnati fasole frecata fast food fleur de sel gogosi gustare halvita cu nuci iahnie de fasole limonada maioneza maki makizushi mancare indiana mancare japoneza mancare libaneza mancare mexicana masina de paine mazare cu carnati muffins orez cu legume organe de pui ou poche pachetele cu branza pancakes pandispan paris parmentier paste carbonara pate de casa pate de pasare peste la gratar pigs in blankets piure pizza bianca pizza bolognese pizza cu mici pizza pe lipie placinta placinta cu varza pui gratinat quesadilla rasol de vitel reteta calzone reteta chiftelute reteta clatite reteta cu creier reteta papanasi reteta tocanita retete cu miel retete cu nuca retrospectiva risotto rulouri rulouri cu carnati salam de biscuiti salata caprese salata cu ton salata de ardei copti salata de fructe salata de sfecla salata de varza sandwich sarmale snitele de pui somon afumat sos pentru peste suc natural supa cu ciuperci supa de pui supa de vita tabouleh taietei de casa. tarta cu fructe tarta cu mere tarta cu rosii tocana de cartofi tocana de vitel tocanita lancashire tort tortellini turte de casa turte umplute varzari