miercuri, 29 aprilie 2015

Tarta cu mere

 Aveți mere. pere sau alte fructe ce stau prin bucătărie și se strica? Va dau o idee, faceți o tarta cu ele.
Rețeta de aluat e simpla de tot și un copil de clasa întâi poate sa o facă, deci nu aveți scuza.
Va trebuie
300g faina de grâu
150g unt rece
80g zahar
2 oua
un vârf de sare
un vârf de bicarbonat
2 linguri de lapte rece
arome.
Prepararea este iarăși "straight forward", nimic complicat, amestecam ingredientele uscate, apoi adaugăm untul tăiat cubulețe peste ele și îl frământăm cu mana în compoziție pana capătă o textura  fărâmicioasa. Amestecam în compoziție, cu o furculiță, și ouăle, unul câte unul, iar apoi adaugăm  cele doua linguri de lapte și frământăm pana obținem un aluat omogen. 
I se da o forma plata și îl punem într-o punga sau în film alimentar, apoi la frigider pentru o ora.
Acum depinde de cât de mare este tava voastră, mie mi-a ajuns pentru doua bucăți, deci împărțim aluatul în doua și îl întindem în tava de copt. 
Dupa ce am așezat aluatul în tava, se înțeapă putin cu furculiță și se așează pe toată suprafața lui merele sau fructele pe care le aveți de pus, cum spuneam, se pot folosi cam toate fructele posibile: mere, pere, caise, piersici, gutui, citrice (scoase din pielita), banane și multe alte. De preferat este sa le tăiați felii sau cuburi și sa le stropiți cu putina zeama de lămâie și zahar înainte sa le puneți pe aluat.
Înainte de a băga la cuptor la 180 de grade, pentru circa 45 de minute, împănăm tarta cu câte un vârf de unt pe ici colo pentru a se rumeni frumos și pentru a nu se usca. Presarăm și putin zahar pe deasupra pentru caramelizare și asta e tot.
Succes și pofta mare!

Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!

luni, 13 aprilie 2015

Piept de pui cu chorizo și un sos de smântână

Salutare din nou cu o rețetă ce a prins pe Facebook și vroiam sa v-o destăinui.
Este vorba de piept de pui cu chorizo într-un un sos de smântână condimentata și o garnitura de broccoli.
Începem prin a încinge o tigaie cu putin ulei în care aruncam o mana de chorizo tocat, apoi după 10 secunde aruncam și pieptul de pui tăiat cubulețe. Lăsăm sa prindă un pic de culoare apoi putem adaugă smântâna (se poate folosi lichida sau normala) și mixul de condimente care poate fi făcut din curry, boia de ardei, sare și piper.
Lăsăm sa bolborosească la foc mic vreo 2-3 minute și apoi e gata.
Nu știu dacă am mai zis, dar în cazul în care nu știți cum sa faceți broccoli corect, va dau doua metode simple: fiert 2-3 minute în apa cu putina sare, ca la paste sau la baie de aburi circa 5-6 minute. In ambele situații nu se exagerează cu fiertul pentru ca acesta sa rămână crocant și sa aibă o culoare verde aprins, plăcută. La final se stropește cu putin ulei de măsline sau putin unt și se condimentează cu sare și piper pentru gust plăcut.
Succes și pofta mare!

Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!

duminică, 12 aprilie 2015

Somon afumat marinat

Salutare,
Am decis sa postez aceasta rețetă deoarece am văzut ca a adunat foarte multe like-uri pe pagina de Facebook.
De fapt, nu este cine știe ce rețetă, de aceea nu va voi plictisi prea mult și va povestesc direct ce trebuie sa faceți. 
Într-o tăviță sau un platou cu margini mai înalte se așează un strat de somon afumat feliat subțire, se stropește cu putina zeama de lămâie, ulei de măsline și mărar proaspăt tocat, apoi sare și piper. Se reia operațiunea în funcție de cata cantitate doriți sa faceți, ideal ar fi sa aveți minim doua straturi. 
Se acoperă vasul și se lasă la frigider minim doua ore. 
Se servește cu felii de avocado și o pâine buna cu semințe.
Succes! Aștept poze cum v-a ieșit vouă.
Dacă v-a plăcut, vă rog lăsați un comentariu, dați like, share, +1, tweet!
Print Friendly and PDF

Cautati dupa Etichete

retete simple retete rapide pizza mancare italiana retete cu legume felicitari deserturi retete cu pui retete cu orez salata paine de casa retete prajituri reteta aluat retete cu vita snacks sos de smantana aluat de pizza deserturi rapide mancare romaneasca pui la cuptor retete cu curcan retete cu porc mancare chinezeasca mancare traditionala mic dejun reteta de paste reteta omleta retete cu peste caramel cereale piure de cartofi reteta de supa aluat de paine bruschete concursuri glazura de ciocolata mamaliga mancare americana mancare turceasca penne pilaf retete cu ciuperci retete de post tortilla aperitiv carpaccio de somon chec aperitiv clatite gratar de porc hamburger inghetata kebab piure de avocado polenta pui cu smantana quiche retete retete cu spanac retete garnituri retete gustari reci salsa saratele smoothie sos de usturoi spaghetti supa supa crema tzatziki varza calita varza murata Ostropel de pui Sushi aluat de cozonaci aluat de saratele aluat de tarta ardei umpluti baclava baklava bors de pui branza cu smantana brezels brownie carnati de casa cheesecake chips ciabatta ciorba de varza ciorba de vita ciuperci prajite clatite americane cookies cornulețe couscous covrigi cozonaci cozonaci cu ciocolata crema de caramel crema de zahar ars creme desert creveti crispy bacon crispy strips cupcake curry dulceata ecuisine fasole batuta fasole cu carnati fasole frecata fast food fleur de sel gogosi gustare halvita cu nuci iahnie de fasole limonada maioneza maki makizushi mancare indiana mancare japoneza mancare libaneza mancare mexicana masina de paine mazare cu carnati muffins orez cu legume organe de pui ou poche pachetele cu branza pancakes pandispan paris parmentier paste carbonara pate de casa pate de pasare peste la gratar pigs in blankets piure pizza bianca pizza bolognese pizza cu mici pizza pe lipie placinta placinta cu varza pui gratinat quesadilla rasol de vitel reteta calzone reteta chiftelute reteta clatite reteta cu creier reteta papanasi reteta tocanita retete cu miel retete cu nuca retrospectiva risotto rulouri rulouri cu carnati salam de biscuiti salata caprese salata cu ton salata de ardei copti salata de fructe salata de sfecla salata de varza sandwich sarmale snitele de pui somon afumat sos pentru peste suc natural supa cu ciuperci supa de pui supa de vita tabouleh taietei de casa. tarta cu fructe tarta cu mere tarta cu rosii tocana de cartofi tocana de vitel tocanita lancashire tort tortellini turte de casa turte umplute varzari